PCP
Anestezic disociativ potent și antagonist NMDA dezvoltat inițial pentru uz medical, cunoscut acum în principal pentru abuzul recreativ și efectele psihologice severe.
PCP a fost dezvoltat inițial în anii 1950 ca anestezic chirurgical, dar a fost retras din uzul medical uman din cauza efectelor psihologice adverse severe, inclusiv agitație, halucinații și psihoză. Din punct de vedere farmacologic, este unul dintre cei mai potenți antagoniști NMDA dintre medicamentele disociative, având un timp de înjumătățire remarcabil de lung care contribuie la efecte prelungite și imprevizibile. Cercetările privind PCP au fost instrumentale în ipoteza hipofuncției receptorului NMDA în schizofrenie. Dovezile privind daunele sunt solide, existând cazuri bine documentate de psihoză acută, comportament violent și neurotoxicitate la doze recreative. Nu există aplicații terapeutice stabilite în practica clinică actuală.